lecție neînvățată

în fiecare zi învăț lecția despre viață de la început

și memoria n-o poate reține decât parțial

oricât m-aș strădui rămâne o pagină

 pe care n-o înțeleg pun stăpânire anii peste mine

și mă duc tot mai departe-n zare ca un râu

care curge spre o mare pustie lăsând în urmă

niște maluri nisipoase pline de sălcii

cu miros de primăvară trece aprilie

dulcele aprilie cu iz de liliac umbrele alunecă

aerul pare de platină bat căutările briza primăverii

și ochiul tău se face drum prin tălpile mele

ca-ntr-un vers de valery părul de aur inelar

 trece prin coapsele mele ca un vis și șoldul

cu unduiri de mătase se lasă dulce peste lacrimi

eu însumi spălat și curățat de zgură mă întreb

sub ce totem și lupte m-am născut ca o rană vie

de umblu după harfe pierdute prin nisipul

anticului egipt prin sarcofagele vremii

se lasă lumina peste clopotele de la notre-dame de paris

 obosite de-atâta trudă arama lor plânge iluziile

din per la chez mai tainice decât taina

se-aud leturghii negre și oamenii ca niște sfinți

stau la rând pentru a-și primi eterna cuminecătură

pe drumuri fără întoarcere se-aude orga de mesteceni

care limpezește fântânile iar zarea de centauri

în lumina solară adulmecă foamea de iubire

 ne doare clipa care se duce suntem

 mireasmă și neant în deasa noastră desfrunzire

 alunecăm mereu spre toamne ascunzându-ne în rădăcini.

marţi, 2 aprilie 2013