eternitate

o… goală ești eternitate dulce

ca o femeie căreia nu-i ghicești misterul

sau ca enormul golului ce-i cerul

înghiți mereu cetate cu cetate

totul la tine cade în târziu

și vântul care spulberă speranțe

zburând nisipul între mort și viu

nedecise hotare de tăceri în gri

o umbră funerară ce umblă fără chip

și verbul ce-nspăimântă a muri

timpul se face ploaie anotimp

zăpezi ce răscolesc stihii de stele

năuce ape care urcă-n cer

izvoare tainice din lumi rebele

replăsmuind fantasticii flamingi

zei ce visează la bătrâna vatră

pitiți în viu de stâncă și de piatră

eternitate tu mereu învingi

când umbre de gânduri fantastice țes

ore de liniști rotunde

prinzând un contur de alt înțeles

cine eternitate răspunde?

prin ornicul timpului rar

lumina scade prelungindu-se-n sine

prin clepsidră curg boabele dulci de mărgăritar

mai vino iubito un pic lângă mine

să-ți spun că levantul s-a stins

și lacrima ta se strecoară-ntr-o pleoapă

minte-mă frumos denadins

spală-ne doamne dragostea noastră cu apă

din ulciorul celui învins

mai vino iubito s-asculți o romanță

din vechile noastre agape

ce-s desenate pe-un bol de faianță

legănat de venețienele ape

mai vino iubito la margini de timp

să ne culcăm în crivat de cleștar

acum la început de anotimp

când timpul doarme iar pe minutar

să mai furăm o clipă de ferice

dintr-o clepsidră ce-a scăpat în vis

să-ți dau în dar doar maci și cu aglice

din primăvara care ne-a ucis.

miercuri, 6 martie 2013