e bal mascat la bellagune

sufletul meu e un fel de sahară bătută de vânt

ce pustiu dureros m-a cuprins ce siberii albe

cu ghețuri și zăpezi printre taigale pustii

unde se odihnesc lupii secolului douăzeci și unu

gata oricând să sară cu colții în ceafa cuvintelor

să le sugrume, să lase în urmă numai hoituri

de vocale și consoane schioape înecate în sânge

e bal mascat la bellagune o caleașcă veche a oprit

și din ea au coborât măștile de carnaval

marchizi pedanți în pași de gavotă

și crinolinele care se rotesc în valsuri galante

gondolierii dorm pe perne de vis

într-o veneție înghețată așteptând să coboare

luna pentru serenadele lor romantice

e bal mascat la bellagune muzicile cu melodiile lor

suave despletesc valurile ușor ondulate

doar porumbeii în piața san marco ciugule

bobițe de adevăr dintr-o poveste fără sfârșit

îndrăgostiții din alt veac cu fracuri străvechi

și rochii demodate se plimbă prin trecut

ca printr-o catacombă plină cu mumii egiptene

umbrele în jurul lor ca niște fantome se joacă

prin firidele timpului cu clepsidrele sparte

din care curg firișoare de nisip pe margini

de rochii dantelate rococo vântul leagănă zări

sublunare cu miresme exotice de parfumuri

ridicând perdeaua de pe un vis oamenii se trezesc

în mascarale fără rușine terfelind steaua

 cu ochii de târfe poemele spun parcă-nceputuri

 de orizonturi infinite din sufletul unei viori

se-aud nevralgice strunele trezite de un arcuș

care a înnebunit într-o mână de muzician

e bal mascat la bellagune brațe de constelații

tremură-n unde spânzurate de dom

numai sufletul meu e un fel de sahară bătută de vânt

care se învârtește printre aceste obiecte

fugind de stihia timpului care m-a cuprins

cu aripa lui implacabilă.

sâmbătă, 2 martie 2013