aş vrea să tac

aş vrea să tac,
doar prin semne să vorbesc,
să percep totul pipăind
cu ochii şi cu inima,
acolo unde nu ajunge gândul
poate ajunge dorul,
acest armăsar înaripat
care străbate câmpul inimii
spre lumi astrale
unde se întâlnesc zeii
şi sărbătoresc trecerea timpului,
ca o apă, trecerea timpului,
care ne schimbă în mumii…

as vrea să tac
să pipăi lumina
şi s-o zdrumic între priviri,
lumina care ne saltă în ideal,
acei zori ai diminetilor de primăvară
care ne sanctifică pe altare de vis.

as vrea să tac
doar cu săgeţile privirii
să mângâi chipul angelic al unui nud
răstignit prin muzeele lumii,
poate găsesc in el chipul iubitei,
rătăcit prin privirile avide ale unui pictor
care a imortalizat-o pe pânză.

aş vrea să tac,
să mângâi moartea doar cu un surâs,
poate o înduplec să mai rătăcească
prin pustiuri,
să culeagă alte recolte
în nopţile ei de graţie
când dansează cucuvelele
pe turlele bisericilor,
noaptea pe turlele bisericilor...

aş vrea să tac,
atâtea crime a făcut limba,
morfolind cuvintele,
săgeţi de cuvinte împroşcate cu sânge,
precum urmele rămase după un viol,
limba netrebnică care s-a prostituat
pe centură cu fel de fel de saltimbanci…
tăcerea spune
mai mult decât muzica lui Strauss
şi ne face mai înţelepţi decât anticul Socrate.

2010