întoarce-mă

întoarce-mă
în primăveri târzii
când tu ziceai 
că vii și nu mai vii,
întoarce-mă
în nopțile cu lună
când eu eram nebunul
și tu erai nebună,
învață-mă
să te mai lași odată
așa de moale,
dulce sărutată,
întoarce-mă
să-ți fur făptura
pe care încă
n-am furat-o
și ochii tăi
să-mi strige,
iat-o!
întoarce-mă
din rătăcirea
mea,
să poposim, iubito,
pe-altă stea,
în verb etern
de raiuri fără timp
ca zeii cei ferice
din Olimp...

vineri, 24 februarie 2017

veșnicie

Cuprind în suflet o minune

 când îți sorb obrajii,

setos de parc-aș bea

 o mireasmă.

Când stăm ochi în ochi,

incendiem totul împrejur,

dorul de tine, dorul de noi,

ca altădată umblă nebun…

Fără tine traiul pe pământ

 e pribegire.

Eu nu știu ce regină ești

 și de unde vii,

îți ascult clipele,

acele flori frumoase de mai

care devin veșnicie.

miercuri, 7 decembrie 2016

părul tău

Părul tău e un val din mare

pe care nu-l poate străbate privirea,

când îmi înec lacrimile în el

visez mistere cu regine din Efes,

urzește tot largul lumii cu vraja

parfumului ce mă îmbată,

atunci când apasă pe buzele mele

mirosul tău dulce de fată.

miercuri, 7 decembrie 2016

și vine iar vara, iubito

și vine iar vara, iubito,

cum vine aminul

 prin psalmi,

ce miere-i veninul

când sorb lumina

din ochii tăi calmi,

senină ni-i ziua

și clipa ferice,

visând un alt rai

la umbră de cetini,

covoare de iarbă

și chipu-ți bălai;

miroase a floare,

a dorul de noi,

trecând ca o boare

prin aprige ploi,

urcând către astre

în lumile-albastre,

străine de noi.

miercuri, 7 decembrie 2016

câteodată

Câteodată mă-nvelesc

cu speranța

de frigul din mine,

numai tu îmi poți da căldura

pe care n-o am,

fă-mi lacrima apă curată,

să fiu dezbătat de dorul de tine.

În lipsa ta se face-ntuneric,

și umbra e grea,

dorul începe să cânte

atingând brațele reci,

brațele tale feline,

umbra, tăcerile, mersul,

inelul, secunda,

bătăile inimii

și-albastrul ochilor tăi

în care mă pierd

ca cerbul prin văi.

miercuri, 7 decembrie 2016

Întâlnirea (fragment din romanul „PRIVEGHIUL”

Întâlnirea (fragment din romanul „PRIVEGHIUL”

mi-e dor

mi-e dor de-o poezie

 limpede ca apa de izvor

care doare, care mă consumă,

care trece prin sânge,

nu-mi vin cuvintele,

 s-au pierdut prin catedralele lumii,

rătăcite de-atâta zbucium,

sensul lor nu mai ajunge până la noi

trec pe lângă amfore

pline cu vin

învălmășind uitarea,

pietrificând rănile,

îndulcind ura noastră ancestrală;

ele caută un țărm mai bun

printre hidoase chipuri,

printre bufoni și saltimbanci;

eu le-am văzut răstignite

pe cruci boblborosind

 silabe întunecate...

duminică, 30 octombrie 2016

Pagina Mea

toamnă bearcă

Mor herghelii de trandafiri

În nopțile ca niște vicii,

Covorul verde doarme gol

Pe ochiul toamnei amorțit.

Ascultă iar cum cade ploaia

În toamna care arde crinii

Sunt erezii, petale moarte,

Pe-o brumă rece de metal.

Sfielnic fum de vechi litanii

Se-nalță-n ochiul princiar,

Visate zboruri și pierzanii,

Răstălmăcite în zadar.

Pe cer uitat în moi oglinzi

Trec umbrele de nori galop,

Le urcă vulturi suferinzi

Ce-adună apa strop cu strop.

Stampă trasă-n ploi subțiri,

Prin păduri cu cerbi timizi,

Galben trist de toamnă bearcă,

Oglindit în vechi oglinzi.

duminică, 30 octombrie 2016

roamnțe și triste și vechi

roamnțe și triste și vechi